Partidul Conservator a reprezentat una din principalele forte politice care s-a manifestat pe scena Romaniei moderne. El grupa categorii sociale dintre cele mai diverse, de la marii proprietari funciari si elemente ale burgheziei bancare si comerciale, pana la intelectuali de mare calitate. Printre personalitatile de seama care au activat in randurile acestui partid se numara Lascar Catargiu, M. Costache Epureanu, Gh. Gr. Cantacuzino, P.P. Carp, Titu Maiorescu, Nicolae Filipescu, Take Ionescu, Alexandru Marghiloman si altii. Organul de presa al partidului a fost ziarul “Timpul” care l-a avut ca redactor, pentru o vreme, pe Mihai Eminescu.
Doctrina Partidului Conservator a fost elaborata pe parcursul guvernarilor realizate de aceasta formatiune politica, dar ea se origineaza in zestrea de idei a conservatorismului si traditionalismului la nivel european. Initial, in mod pragmatic, implinirea programului stabilit de adunarile ad-hoc in 1857, a tinut locul unui fundament doctrinar, alaturi de teoriile junimiste. Dupa 1881, conservatorii s-au aratat preocupati de elaborarea unei platforme doctrinale care sa sintetizeze si sa sustina teoretic politica urmata.
Conservatorii erau adeptii unei dezvoltari evolutive in toate domeniile, ai unui progres masurat dar sigur, care sa nu puna in pericol institutiile statului si anumite interese de grup. In mod special conservatorii junimisti au fost cei care s-au preocupat de elaborarea teoretica a doctrinei; astfel, junimistii au facut o aspra critica a institutiilor moderne create dupa 1866, institutii care in opinia lor erau prea liberale. Aceasta critica s-a concretizat in teoria “formelor fara fond”. Dupa ei, institutiile moderne, copiate dupa modele europene, nu se adecvau indeajuns realitatilor romanesti. Insa junimistii nu insistau in sensul desfiintarii lor ci erau convinsi de necesitatea unei dezvoltari lente, dar continue a societatii romanesti.
Doctrina Partidului Conservator a minimalizat in parte rolul industriei, considerand ca agricultura si alte ramuri economice sunt cele care trebuie sa se bucure de prioritate. Conservatorii nu recunosteau existenta unei probleme agrare si de aceea considerau rascoalele taranesti un rezultat al instigarilor liberalilor. Conservatorii s-au aratat ostili largirii dreptului de vot, dar s-au aratat interesati de perfectionarea sistemului politic; nu s-au opus modernizarii, dar au incercat sa o promoveze dupa propria lor conceptie, prin pastrarea unui echilibru.
Conservatorii erau adeptii unor principii evolutioniste, vizand un progres masurat dar sigur in toate domeniile de activitate. In politica ei erau adeptii tacticii “pasilor marunti”, incercand sa acorde dezvoltarea moderna cu traditiile istorice nationale. In politica externa conservatorii s-au preocupat de intarirea independentei tarii, propunand un sistem de alianta cu Puterile Centrale, Austro-Ungaria si Germania, ca raspuns la amenintarile Rusiei tariste; insa ei au sprijinit si lupta de emancipare a romanilor din afara statului national. In politica interna au urmarit cu consecventa conservarea proprietatii mari si mijlocii, propunand solutii pentru rezolvarea problemei agrare. Ei au adoptat insa si legi care dispuneau vanzarea catre tarani a unor proprietati ale statului, iar prin votarea legii minelor din 1895, au stimulat dezvoltarea industriei nationale.
Din Partidul Conservator facea parte gruparea junimista in frunte cu P.P. Carp si Titu Maiorescu. Intelectuali de marca, junimistii au realizat o analiza critica a evolutiei urmate de societatea romaneasca, a reformelor realizate in deceniile de la mijlocul secolului XIX, lansand teoria “formelor fara fond”. In cele din urma, junimistii s-au unit cu conservatorii iar P.P. Carp a devenit pentru o vreme presedintele partidului.
Intre 1871-1876 guvernul conservator condus de Lascar Catargiu a asigurat stabilitatea in viata politica a Romaniei moderne. El s-a facut remarcat printr-o bogata activitate legislativa si insemnate realizari privind modernizarea tarii. Noul guvern a pus capat crizei generate de “Afacerea Stroussberg” ajungand la o intelegere cu Societatea Drumurilor de Fier din Romania si satisfacand astfel o parte din cerintele bancherilor germani care au preluat afacerile consortiului Stroussberg.
Un rol insemnat in politica acestui guvern l-au avut masurile pentru dezvoltarea proprietatii funciare; s-au realizat astfel societatile de credit rural si urban, societatile de asigurare, extinderea retelei de comunicatii si s-a perfectionat sistemul monarhiei constitutionale. In politica externa, guvernul conservator condus de Lascar Catargiu a urmarit consolidarea independentei cu ajutorul unor masuri diplomatice, prin dobandirea dreptului de a incheia tratate proprii, separat de cele incheiate cu Turcia. Astfel, s-a incheiat o conventie comerciala pe 10 ani cu Austro-Ungaria si alta similara cu Rusia. A intreprins actiuni ce vizau proclamarea independentei cu acordul puterilor europene. In politica sa nu au lipsit insa nici masurile nepopulare, precum legea invoielilor agricole din 1872 care introducea o clauza ce permitea proprietarilor sa foloseasca forta armata pentru impunerea respectarii contractelor incheiate. La fel, legile care promovau politica liberului schimb, in detrimentul unei politici protectioniste, care sa intareasca industria nationala.
In 1888, Partidul Conservator a revenit la guvernare pana in 1895. In acest interval el si-a propus sa promoveze o serie de legi care vizau exploatarea bogatiilor solului si subsolului, legi privind reglementarea unor aspecte ale problemei agrare sau ocrotirea sociala. Guvernarea conservatoare dintre 1905-1907 a fost intrerupta brutal de revoltele taranesti din 1907.
Din Partidul Conservator s-au desprins grupari si tendinte sau personalitati de seama; astfel in 1908, Take Ionescu a parasit partidul si si-a constituit propria formatiune politica numita Partidul Conservator Democrat. Acest partid milita pentru accelerarea ritmului de modernizare a Romaniei iar in politica externa pentru relatii mai apropiate cu Anglia si Franta. In 1909 Nicolae Iorga si A.C. Cuza au fondat Partidul National Democrat ce sustinea idei nationaliste cu accente antisemite. Dupa declansarea primului razboi mondial si declararea neutralitatii Romaniei, in Partidul Conservator s-au produs mai multe sciziuni: gruparea condusa de Nicolae Filipescu s-a alaturat partidului lui Take Ionescu formand Partidul Conservator Nationalist, ce sustinea apropierea Romaniei de Antanta.
