Istoria handbalului

Handbalul este un joc sau un exercitiu fizic, care a aparut in Europa, undeva pe la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, insa primele pagini din istoria handbalului s-au scris chiar din Evul Mediu, cand se practicau jocuri asemanatoare handbalului, numai ca semnificatia lor era cu totul alta. Apoi, jocul de handbal a fost introdus in scoli ca parte a materiei didactice, ajungand astfel sa se dezvolte de-a lungul anilor.

Pornind de la acest joc sportiv s-au mai dezvoltat si alte doua jocuri, aproape pe baza acelorasi reguli si strategii de joc: baschetul si rugby-ul. Mai tarziu, aceste exercitii sportive au evoluat treptat, schimbandu-si si perfectionandu-si regulile de joc, ele fiind, in acelasi timp, promovate intens prin intermediul ziarelor si gazetelor sportive. Simplitatea jocului si-a gasit fundamentul in obiectul fascinant, de forma sferica, perfecta, cunoscut din cele mai vechi timpuri. Intr-atat de simplu si precis a fost jocul cu mana, incat modificarile ce i s-au adus pe parcurs nu au facut nimic altceva decat sa-l complice. In ciuda acestui fapt, nu si-a epuizat atractivitatea in randul oamenilor.

Istoria handbalului si-a urmat cursul normal tocmai in anul 1898, cand in orasul Ordrup din Danemarca, directorul unei scoli elementare a hotarat sa interzica practicarea fotbalului din cauza accidentarilor dese din randul copiilor. Insa baietii mai mari, elevi ai claselor superioare, fascinati de handbal si pentru a nu renunta la jocul cu mingea, au inceput sa joace fotbal cu mana. Profesorul lor de educatie fizica, Holger Nielsen, incantat de ideea elevilor sai, a pus la punct primele reguli clare de joc. Exercitiul fizic este denumit pana la urma „Haandbold”. Echipa era formata din 7 jucatori (ca si astazi, de altfel), tinerii folosindu-se de o minge de fotbal. Dupa cum se observa, relatia dintre cele doua istorii, a handbalului si a fotbalului, este mai mult decat evidenta, si nu neaparat in sensul ca in ambele sporturi se folosea mingea ca instrument de joaca, ci datorita caracteristicilor pe care iubitorii celor doua exercitii fizice le-au manifestat de-a lungul vremii: gandire libera si simplitate. Acest gen de „fotbal cu mana” a fost numit „handbal nordic de sala”.

Se pare insa, ca tot Holger Nielsen a continuat sa umple urmatoarele pagini din istoria handbalului. Profesorul de educatie fizica publica in 1904, intr-o carte de mana, asa cum se numea atunci, un nou regulament al acestui joc sportiv, in conditiile in care se practica in toate scolile din Danemarca, devenind cumva activitatea preferata a tinerilor elevi. Astfel, se poate crede ca anul 1904 este anul in care handbalul s-a inaltat din dorinta de libertate. A aparut si noul regulament de joc si s-a aplicat, in litera legii, in toate scolile din Danemarca, indeosebi atunci cand aveau loc competitii interscolare.

Tot pe la inceputul secolului XX, in Cehoslovacia, Jozef Klemker vine cu o recomandare pentru programa scolara, reusind sa introduca un exercitiu plin de miscare, asemanator cu handbalul de astazi. I-a pus ulterior numele de Hazena. Numarul jucatorilor a fost la inceput de 7, mingea era una mai speciala, putin mai mica decat cea de fotbal, iar terenul de joc avea 35 m x 25 m. Semicercul a fost mai intai la 4 m distanta, apoi a fost introdus la 6 m. Exista insa si o diferenta intre Hazena si handbalul nordic, si anume, faptul ca in Hazena puteai pasa si din semicerc, in timp ce, in cel nordic, nu aveai voie sa intrii in semicerc si sa pasezi (regula contemporana).

Pe de alta parte, profesorul neamt, Karl Schelenz, a fost cel care a format conceptul de handbal „bogat” sau „mare”. Ideea celor 11 jucatori a fost un experiment mai mult decat reusit, ce a marcat istoria handbalului, prin raspandirea rapida in Germania. Atunci, era considerat a fi sportul national. Handbalul „bogat” a fost numit de nemti „Grossefeld Handball”(handbal pe teren intins) pentru a-l deosebi de cel danez, care era numit „Hallen handball”(handbal de sala). In anul 1919, au loc primele meciuri demonstrative cu ocazia serbarilor de sfarsit de an, urmate de competitiile organizate la Berlin. In 1921, handbalul se raspandeste si in tarile vecine, mai ales in Romania, adica in Ardeal, prin intermediul unor profesori de educatie fizica, care bineinteles, si-au facut studiile la universitatile de marca din Berlin, practicand si ei, la randul lor, acest joc sportiv

In istoria handbalului romanesc se face remarcat, in 1920, profesorul Wilhem Binder de la liceul Brukenthal din Sibiu. El a introdus handbalul ca disciplina obligatorie, si nu ca sport la alegere. Cu alte cuvinte, in curriculumul liceului aparuse, la propunerea profesorului, aceasta mentiune.

Cotidianele germane au urmarit indeaproape evolutia handbalului in Romania, publicandu-se, in anul 1921, diverse articole referitoare la activitatea profesorului roman. Astfel, avand ca marturii aceste articole, putem afirma ca 1921 este anul in care handbalul si-a gasit jucatori si-n Romania, desi acea perioada a fost caracterizata de confuzie si teama de noutate, din cauza Primului Razboi Mondial, care se incheiase in urma cu cativa ani. Tocmai confuzia acelei perioade a contribuit la intrarea handbalului ca sport in Romania, oamenii, in special tinerii, cautand un mod diferit de distractie si relaxare. De asemenea, se spune ca primul arbitru, dar si antrenor din istoria handbalului este Wilhem Binder, profesor in cadrul liceului Brukenthal, din Sibiu, care, dispunand de fondurile necesare, a organizat primele meciuri cu public, pe un stadion.